Ioan Vasilescu

„Împreună, fără ură” – o campanie Digi TV, frumoasă, dar umbrită de ipocrizie În iulie 2025, Digi TV a lansat campania „Împreună, fără ură” . Mesajul este puternic și, fără îndoială, necesar: România are nevoie de mai multă toleranță, de dialog real și de empatie. Avem nevoie să învățăm să ne ascultăm unii pe alții, chiar și atunci când nu gândim la fel. Dar aici apare contradicția dureroasă: tocmai Digi TV, care ne îndeamnă astăzi la calm și respect, a permis ani de zile ca în emisiunile sale să fie ridicate ziduri între oameni. Așa-zișii lideri de opinie, „farurile călăuzitoare”, precum Cristian Tudor Popescu sau Andrei Caramitru, au fost lăsați să împartă lumea în tabere și să pună etichete simpliste: „buni” și „răi”. Printr-un discurs adesea radical și înveninat, aceștia au reușit în timp să ridice ziduri între noi, recurgând la ură, manipulare și polarizare. Exemple: Video 1 Video 2 Video 3 Cum s-au ridicat aceste ziduri? Punând reflectorul pe cei care gândesc altf...

Viața nu este o linie dreaptă. E un drum cu suișuri și coborâșuri, cu momente de claritate și clipe de confuzie, în care ne trezim adesea în fața unei alegeri: să ne adaptăm sau să rămânem rigizi? Să facem compromisuri sau să ne agățăm cu dinții de o idee fixă? Fiecare dintre noi trăiește astfel de dileme – în relații, la locul de muncă, în familie sau chiar în lupta cu propriile convingeri. În această reflecție, pornim într-o explorare sinceră și profundă despre ce înseamnă să te adaptezi fără să te pierzi și cum poți face compromisuri fără să trădezi ceea ce ești cu adevărat. Vom învăța că viața nu ne cere să renunțăm la cine suntem, ci să ne transformăm cu înțelepciune în fața inevitabilului. Că putem fi flexibili fără a fi slabi. Că putem negocia fără a abdica de la valorile noastre. Această călătorie nu este despre „a ceda”, ci despre a găsi echilibrul – între aspirațiile personale și nevoile celor din jur. Este un exercițiu de discernământ și de maturitate, o invitație la i...

  Există oameni pe care fiecare dintre noi i-a întâlnit în viață. Aceștia sunt cei care și-au făcut o meserie din arta vorbirii. Indiferent de cum îi numim, ei sunt cunoscuți sub mai multe denumiri. Ceea ce contează, însă, este realitatea pe care o aduc cu ei - dacă în prezența ta au un discurs despre prieteni, cunoscuți sau chiar inamici, de ce crezi că ar fi diferit când vine vorba despre tine? Ai încredere în această observație! De aceea, îți sugerez să adopți o abordare simplă atunci când te afli în prezența lor: să nu te cobori la nivelul lor, ascultându-i. Poți contracara cu propriile lor acțiuni, adresându-le doar câteva întrebări esențiale: Dacă îi vorbești astfel de față cu mine, ce mă asigură pe mine că în absența mea nu vei proceda la fel, vorbind despre mine când te afli în compania altora? Tot ce ai spus despre el/ea în absența lui/ei, ai putea susține aceleași afirmații în prezența noastră, ale lui/ei și a mea? Prin aceste întrebări, puteți identifica și evita manipul...

  În tumultul vieții noastre agitate, suntem adesea tentați să judecăm pe ceilalți cu o rapiditate uimitoare. Ne pierdem într-o lume a aparențelor și a etichetelor, uitând adesea că fiecare individ este un univers în sine, plin de taine și profunzime, la fel de complex ca matematica însăși, chiar mai mult. Fiecare persoană este ca o carte cu pagini încă nedeschise, un puzzle cu piese încă nedescoperite. În spatele fiecărui zâmbet sau fiecărei expresii sumbre se ascund întrebări fără răspuns și emoții neexprimate. Suntem ființe atât de complexe încât un simplu atribut nu poate defini întreaga noastră ființă. Suntem mai mult decât suma trupului nostru, mai mult decât materia din care suntem făcuți. Suntem taine vii, vibrând în mister și posibilitate. Omul nu poate fi redus la o simplă etichetă sau la un set de trăsături definitorii. Suntem un amalgam de lumini și umbre, de pasiuni și temeri, de vise și regrete. Ne purtăm în noi universuri întregi, fiecare cu povestea sa unică și cu ...

Plecând de la ceea ce am regăsit în trecut în cursul profesorului meu de antropologie filosofică (B.Popoveniuc, USV) și anume ”realitatea nu este un lucru unic şi omogen; ea este extrem de diversificată, având tot atâtea scheme şi modele diferite câte organisme diferite există... Fiecare organism este pentru a spune astfel, o existenţă monadică. El are o lume proprie, pentru că el are o experienţă proprie….”  În ceea ce mă privește, mă regăsesc total în aceste cuvinte! De când am devenit conștient de sine, de când observ, gândesc sau simt, de când sunt conștient de relațiile mele, de mediul în care trăiesc și mă mișc, am încercat să creez experiențele mele, să învăț din orice împrejurare, să mă adaptez în felul meu acestei lumi. Chiar dacă, riscul de a greși uneori era destul de mare, iar perspectiva eșecurilor destul de dureroasă. Cu toate acestea, viaţa în felul ei unic de a ne vorbi, de a ni se arăta, ne obligă la compromisuri şi la nenumărate episoade în care suntem oblig...

Cuvintele care defăimează pe alții sunt oglinda unei inimi tulburi, iar cei ce le rostesc caută să împartă din otrava lor. Ascultându-i, îți lași sufletul umbrit de judecăți străine, uitând că timpul pierdut astfel este ireversibil. Înțelepciunea nu stă în a răspunde acestor glasuri, ci în a le evita, păstrându-ți mintea curată și inima neatinsă. Cei ce astăzi judecă pe alții în fața ta, mâine te poate judeca pe tine. A te lipsi de un astfel de dat nu este o pierdere, ci o eliberare spre o viață mai senină. Ioan Vasilescu-Apostol

În orice domeniu al vieții, succesul este în primul rând rezultatul unui construct solid, așezat pe temelia profundă a valorilor și sensului. Atunci când fundamentul pe care ne întemeiem profesia sau relațiile nu are în el nimic spiritual, în afara originii materiale, se deschid breșe ce fisurează construcția noastră și ne trage într-un proces de stagnare. Este astfel mult mai ușor să dărâmăm decât să reconstruim! Cu alte cuvinte, ceea ce a fost construit cu efort poate fi demontat dacă nu acordăm atenție maximă detaliilor și substanțelor cu care construim și menținem un anumit loc, fie că este vorba despre o casă sau o relație, o profesie sau un comportament. Absolut orice este uman, este supus influenței corozive a erodării , iar noi, ca specie rațională, suntem datori să recunoaștem efectele acesteia, deoarece doar privind dincolo de prezent și de locul în care ne aflăm putem interveni la timp pentru a rezolva cauza principală care ne poartă către slăbiciune și destrămarea lucruril...

Speranța omului se întemeiază pe credința că, undeva în timp, ceva se va împlini! Este benefic să ne conturăm credințe în interiorul nostru, dar, pe parcurs, speranța fără acțiune devine doar un vis frumos, fără efecte materializate în realitate. De aceea, dacă în cele din urmă alegem să sperăm, să o facem căutând pârghiile potrivite pentru a transpune speranța în realitatea concretă a vieții noastre! Numai atunci când am procedat astfel putem afirma că a spera este răspunsul la problemele care pot fi rezolvate! Ioan Vasilescu-Apostol

    "Oamenii își schimbă sentimentele și comportarea la fel de repede cum își schimbă interesele."  Arthur Schopenhauer Mare grijă să nu te oprești la hainele cusute de mâna omului, ci să privești dincolo de ele, la veșmântul nevăzut, cel ce îmbracă sufletul și se ascunde dincolo de trupul trecător – în mintea și inima sa. Omul care se arată în afară nu este întotdeauna omul din interior: astfel, mincinosul poate rosti adevărul, hoțul poate practica dreptatea și cinstea, criminalul poate arăta blândețe, păcătosul poate părea curat, fățarnicul poate mima smerenia, zgârcitul poate afișa milostenie, cel șiret poate părea drept, cel care pare împăciuitor poate ascunde vrăjmășie, prietenul se poate transforma în trădător, iar iubirea poate aluneca în ură. Adevărata natură a omului nu se vede în hainele care-i acoperă trupul, ci în veșmântul nevăzut al sufletului său, căci aparențele pot înșela, dar faptele dezvăluie întotdeauna adevărul. Aceste cuvinte nu sunt scrise pe...

"Dumnezeu mă va ierta. E meseria Lui." – Heinrich Heine În fața lui Dumnezeu, cred că cel mai corect, nu teologic, ci personal, este să mă prezint așa cum sunt... așa cum, după ce cade cortina la teatru, actorul stă fără mască în fața oglinzii. Dezbrăcat de orice rol, de orice mască ce-mi acoperă adevărata față, aceasta ar fi interpretarea de dorit, pornind de la mine către El. Acesta ar fi rolul jucat cu desăvârșire de un actor aflat în căutarea gloriei. În fața Celui care cunoaște actorul ce joacă diverse roluri în această viață, orice mască, închipuită că ar acoperi vreun defect, este doar o iluzie. Cu atât mai mult, atunci când este vorba despre cele mai ascunse taine ale sufletului meu. A ajunge la Creator nu este imposibil, atât timp cât țin cont de un adevăr: El nu mă primește dacă, mai întâi, nu mă descopăr în lumina Lui așa cum sunt. În primul rând, să nu mă mint pe mine însumi. Atunci când această descoperire – metanoia mea – mi-a lăsat o amprentă su...